Plângând deznădăjduit la mormântul propriului meu EU, mi-am dat seama că…nu mai am nimic de pierdut!

Mi-am dat seama pentru prima dată că…nu mai am de ce să mă tem.

Și în sfârșit, mi-am ridicat privirea din pământ, fără frică!

Frica apare atunci când deții elemente la care nu vrei să renunți.

E rezistența ta la debarasarea de ceva. Frica dispare atunci când fie pierzi acele elemente definitiv – involuntar, fie le oferi de bunăvoie.

 

Elementele la care nu suntem dispuși să renunțăm sunt foarte variate: bani, credințe, prejudecăți, cuvinte pe care cineva ni le-a spus când eram mici și care ne-au marcat, întâmplări negative din copilăria fragedă, diverse incidente sau accidente, etc.

 

Biblia spune că “în dragoste nu este frică”. Cum oare? Simplu, pentru că Dragostea oferă pur și simplu, fără a opune rezistență!

 

Iisus, cel mai mare mentor al meu, spune: “Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.” – Matei 5:41

 

E așa de simplu să scapi de frică, oferind de bunăvoie exact lucrul de care te temi să nu-l pierzi.

 

Și stai liniștit, nu vei sărăci! Cel puțin nu în spirit. Din contră, te vei descotorosi de haina incomodă care te ținea pe loc precum o cămașă de forță!

Cu cât mai mult oferi din ceea ce iubești, cu atât mai mult primești. Tot Biblia spune: “Aruncă-ţi pâinea pe ape şi, după multă vreme, o vei găsi iarăşi!” – Eclesiastul 11:1

 

‘Este mai ferice dai decât să primeşti’ – spunea tot Iisus. Fericirea este absența fricii. E pacea și mulțumirea că poți adăuga valoare în viața cuiva, dezinteresat.

 

Renunță în primul rând la mărunțișurile răului din minte!

Oferă fără să te gândești la răsplată. Fii dispus să faci totul fără plată. Și vei primi binecuvântări.

 

Binecuvântările primite în schimbul eului sunt fructul adevărat numit fericirie.

Nu uita, la mormântul eului vei întâlni pentru prima dată fericirea.

 

Lasă-te pe tine cel vechi acolo, uită de TINE și mergi mai departe cu Dragostea.

Pavel, marele apostol spune: “Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” – Galateni 2:20

În aceeași scrisoare mai spune: “Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.” – Galateni 5:24

Ești dispus să mergi azi pe ultimul TĂU drum?

Până atunci, ai bilet gratuit la nefericire…pe care sunt sigur că nu ți-l permiți!

Începe să trăiești o viață neegoistă chiar azi!
Asta înseamnă fericirea!

🙂

La mormântul meu am găsit…fericirea!

Lasă un răspuns